Într-un context în care educația ar trebui să fie o prioritate națională, o situație recentă ridică semne serioase de întrebare asupra modului în care unii parlamentari își exercită mandatul. Un amendament propus pentru alocarea a 100.000 de lei către Școala Gimnazială „Dumitru Ghenoiu” din Băicoi a fost respins. Nu vorbim despre sume uriașe sau proiecte controversate, ci despre o investiție minimă într-o instituție de învățământ.
Cu toate acestea, mai mulți parlamentari din Prahova au votat împotrivă.
Lista este clară: Gavrilescu Grațiela Leocadia (PUSL un satelit al PSD), Bulearcă Marius-Felix (USR), Marussi George-Nicolae (USR), Oprinoiu Aurel (USR), Șerban George Cătălin (PNL) și Predoiu Marian-Cătălin (PNL). Toți au avut aceeași poziție: vot împotrivă.
Acest tip de vot nu este un caz izolat. Aceiași parlamentari au respins sau s-au opus și altor măsuri care vizau direct cetățenii: burse pentru elevi, măsuri de sprijin pentru pensionari sau facilități pentru mame. Se conturează astfel un tipar de decizie care ridică întrebarea firească: în interesul cui sunt luate aceste voturi?
O explicație frecvent invocată în astfel de situații este disciplina de partid. Parlamentarii votează conform liniei trasate de conducerea formațiunii, chiar și atunci când deciziile respective pot afecta comunitățile pe care ar trebui să le reprezinte. În acest context, reprezentarea cetățeanului devine secundară în fața loialității politice.
Mai mult, această dinamică are efecte și la nivel local. Primarii, dependenți de sprijin politic și de alocări bugetare, ajung de multe ori să evite confruntarea cu deciziile venite de la nivel central. Astfel, lipsa de reacție sau de opoziție devine, în sine, o formă de complicitate.
Toate acestea indică o problemă mai profundă: distanța dintre cetățean și decizia politică. În lipsa unei presiuni reale din partea societății, aceste mecanisme continuă să funcționeze în aceeași logică.
De aceea, implicarea civică devine esențială. Fie că vorbim despre inițiative cetățenești, semnături sau referendumuri locale, instrumentele există. Întrebarea este dacă sunt folosite.
Schimbarea nu vine doar din votul o dată la câțiva ani, ci din implicare constantă. Din întrebări puse, din reacții, din presiune publică.
Pentru că, în final, direcția unei comunități nu este stabilită doar de cei aleși, ci și de cei care aleg să nu rămână indiferenți.
Lasă un răspuns