Am intrat în posesia unui document oficial care ridică semne serioase de întrebare despre modul în care funcționează libertatea de exprimare în România, mai ales în context politic. Cu ajutorul acestui document, pot demonstra unul dintre motivele pentru care Nicușor a reușit să fie pus președinte, dar și nivelul de cenzură la care suntem supuși. Mai mult, situația descrisă mai jos pare să confirme inclusiv narativul absurd despre „rușii din capul lui Nicușor”.
DESCARCĂ DOCUMENTUL
Totul începe simplu: cineva a făcut o plângere la Biroul Electoral împotriva contului meu de TikTok. Ca urmare a acestei plângeri, Biroul Electoral a decis să blocheze un clip postat de mine. Vorbim despre un clip care adunase peste 8000 de aprecieri și care fusese publicat pe data de 15 mai, chiar înainte de turul 2 al alegerilor prezidențiale, confruntarea dintre „Nicu impostorul” și domnul Simion.
Motivul invocat pentru blocarea clipului este unul care, citit cu atenție, ridică mai multe întrebări decât oferă răspunsuri. Citez din document:
„În analiza conţinutului reclamat, reiese că acesta reprezintă material publicitar politic în sensul art. 16 alin. (5) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 1/2025. De asemenea, din observarea datelor şi activității pe contul vizat, rezultă calitatea de „actor politic” a titularului postării în sensul art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulamentul 2024/900, prin aceea că respectivul cont a fost creat pentru a acţiona în numele unui candidat, promovând obiectivele politice ale acestuia, fără a putea fi confirmată realitatea şi individualitatea unei persoane titulare a contului.”
Cu alte cuvinte, eu, o persoană care își arată fața în toate clipurile, care vorbește direct și își asumă mesajele – sunt considerat… inexistent. Nu o persoană reală, ci un cont a cărui „realitate și individualitate” nu poate fi confirmată.
Situația devine și mai absurdă când analizăm continuarea motivării:
„Astfel, atât timp cât contul pe care a fost postat materialul reclamat în prezenta plângere nu este asumat manifest de către o persoană fizică sau juridică, apare cu puterea evidenței că publicul destinatar al postării nu are posibilitatea de a cunoaşte în numele cui se difuzează materialul publicitar, aspect de natură a crea confuzie în exercitarea opţiunilor de vot, ceea ce, în fapt, echivalează cu o dezinformare a alegătorilor.”
Întrebarea firească este: eu ce sunt, din moment ce mi-am înregistrat contul, îmi folosesc identitatea și apar în mod constant în propriile clipuri? Cum se poate susține că publicul „nu are posibilitatea de a cunoaște în numele cui se difuzează materialul”, în condițiile în care vorbim despre un cont personal, activ, asumat?
Mai mult decât atât, clipul în cauză avea un subiect clar: faptul că se plătesc bani pentru anumite postări, iar în interiorul lui existau dovezi concrete – printscreenuri din conversații de pe WhatsApp din grupuri ale susținătorilor USR. Așadar, nu vorbim despre simple opinii, ci despre conținut susținut de materiale prezentate publicului.
Cu toate acestea, documentul continuă în aceeași direcție:
„În consecinţă, atât timp cât materialul reclamat nu a fost postat în mediul online pe un cont care, în lipsa unor verificări tehnice de specialitate, să poată fi asociat cu o persoană fizică/juridică identificabilă, materialele reprezintă conţinut ilegal.”
Din nou, aceeași idee: contul meu nu ar fi asociat cu o persoană fizică identificabilă. Practic, sunt tratat ca un bot. Mai mult, în contextul actual, se poate sugera ușor eticheta de „bot rusesc”, o formulă devenită deja reflex în spațiul public pentru discreditarea vocilor incomode.
Dar partea cu adevărat interesantă abia acum urmează.
Pe contul meu, clipul nu mai este disponibil. Nu îl văd, nu îl pot accesa. Pentru mine, el practic nu mai există. Însă, în momentul în care accesez contul de pe un alt IP, fără geolocație în România – de exemplu din Germania – clipul apare în continuare. Poate fi deschis, vizualizat, analizat.
Ce înseamnă asta?
Înseamnă că TikTok, ca platformă, nu a considerat că acel clip încalcă regulile sale. Nu a fost șters la nivel global. Nu a fost eliminat pentru comunitatea internațională. A fost, însă, blocat pe teritoriul României.
Cu alte cuvinte, nu vorbim despre o problemă de conținut în sine, ci despre o intervenție locală, care limitează accesul utilizatorilor din România la un anumit mesaj.
Asta ridică o întrebare esențială: dacă platforma nu vede o problemă, dar autoritățile locale decid blocarea, unde se termină reglementarea și unde începe cenzura?
Mai departe, implicațiile sunt și mai largi. Dacă un clip care a strâns peste 8000 de aprecieri a fost blocat în acest mod, câte alte clipuri au avut aceeași soartă? Câte voci au fost reduse la tăcere fără ca publicul să știe? Câte mesaje au fost filtrate în mod selectiv, în plină perioadă electorală?
Această situație nu este doar despre un cont de TikTok sau despre un singur clip. Este despre modul în care informația circulă – sau nu circulă – într-o democrație. Este despre cine decide ce avem voie să vedem și ce nu. Este despre transparență, dar și despre lipsa ei.
În final, rămân câteva întrebări simple, dar esențiale:
Este aceasta o formă de cenzură?
Este normal ca un conținut să fie vizibil în afara țării, dar blocat pentru propriii cetățeni?
Și, mai ales, cum ajungem să fim etichetați drept „neidentificabili” sau „boți”, în timp ce vorbim deschis, cu fața la cameră, în nume propriu?
Pentru că, dincolo de orice interpretare, un lucru este clar: atunci când anumite voci sunt reduse la tăcere, iar altele sunt amplificate, jocul democratic nu mai este unul echitabil.
Lasă un răspuns